marți, noiembrie 08, 2011

Cine conduce, de fapt, PSD?

De dimineață, Ion Iliescu a dat două telefoane. Unul lui Adrian Năstase și unul lui Victor Ponta. Ideea era așa: procedura din Senat trebuie oprită pentru că partidul s-a făcut de râs, nu există garanții juridice că PSD își va păstra președinția Senatului, Mircea Geoană trebuie sancționat de partid, dar NU dat afară.

Năstase a îmbrățișat ideea. Unii spun că și Victor Ponta. Eu mă îndoiesc foarte tare.
Cert este că, după prânz, când a apărut că acea Comisie de Integritate a luat în discuție cazul Geoană, primul care a dat semnalul "Stop joc" a fost Adrian Năstase.

Ion Iliescu a intrat apoi, prin telefon, la mai multe televiziuni spunând același lucru. Victor Ponta era deja în defensivă. A dat un comunicat în care a spus că în Comisia de Integritate cazul Geoană își urmează cursul iar, în Senat, va cere înlocuirea în continuare a lui Geoană, fără a pierde președinția Senatului. Ulterior, a mai dat câteva declarații spunând că ar putea convoca Cex și Congresul și pe seară, chiar a vorbit de depunerea mandatului de președinte al PSD dacă BPN își va schimba votul.

Tot pe seară, Adrian Năstase a ținut-o langa. Ca și Mircea Geoană care a trimis o scrisoare către parlamentarii PSD și liderii organizațiilor județene în care cere convocarea Cex.
Bun, astea-s faptele.
Problemele și întrebările de acum încep.

Cine a dat în BPN-ul PSD "garanții juridice" că Geoană va fi înlocuit cu Titus Corlățean și asta va începe și se va termina chiar luni? Răspunsul unui avizat în 'ale PSD: "juriștii lu' pește".

Este un lucru ce ține de elementara cunoaștere a procedurilor parlamentare și bine știut: nimeni nu poate garanta PSD că va obține postul după ce-l schimbă pe Geoană. Să nu fi știut Adrian Năstase lucrurile astea sau Ion Iliescu? Mă îndoiesc. Victor Ponta cu siguranță știa. De altfel, în mai multe ieșiri publice, Ponta a și spus că nu poate garanta nimic. Iar Mircea Geoană oricum nu-i mai reprezintă.

O altă teorie care a circulat astăzi este că Ion Iliescu și Adrian Năstase îi reproșează, neoficial, lui Victor Ponta că, într-un război personal pe care-l are el cu Geoană, a angrenat deja tot partidul. În plus, PSD s-a făcut de râs în Senat. Și de aici se naște o întrebare: de ce BPN a votat în unanimitate demararea procedurilor? Și de ce atât Ion Iliescu cât și Adrian Năstase n-au spus nimic în sensul ăsta luni seară?

Voci din tabăra celor doi îl scot vinovat pe Ilie Sârbu. Alții mizează pe faptul că Victor Ponta și-a făcut destui dușmani în partid, atât prin deciziile interne luate- vezi cazul Vanghelie și altele- cât și prin negocierile din USL cu împărțirea candidaturilor.
Mai sunt unii care cred că lui Victor Ponta luni i s-a întins o capcană în care a picat. Nu cred nici asta.

Eu cred că Ponta are acum de jucat cartea vieții lui ca președinte al PSD. Dacă face un singur pas înapoi, s-a terminat. Lider de facto n-ar mai fi el. Și mai cred ceva. Nu trebuie subestimat nimeni pentru că încă...se joacă.

3 comentarii:

Radu spunea...

cine are, de facto, puterea in Psd, acela conduce PSD! Legitim,Ponta ar trebuie sa conduca PSD, dar lucrurile nu stau tocmai asa. :)

ziarist spunea...

@ Radu. Eu zic sa nu subestimam pe nimeni. Pe seara au mai aparut cativa care zic ca, in mod explicit, nu a fost dat niciun vot in BPN, ci doar o decizie unanim asumata. Altii cred ca Geoana va rupe partidul si Ponta e intr-o situatie de loose-loose. Eu zic sa asteptam sa vedem ce se va intampla.Lucrurile nu sunt inca jucate.

ziarist spunea...

@ radu. "Lose-lose".asa e corect.